info
Judecătoriile sunt instanțe cu atribuții determinate, reprezentând ansamblul organismelor care alcătuiesc puterea judecătorească, care, alături de puterea legislativă și executivă definesc cele trei puteri independente ale statului de drept. Pentru o astfel de instituție se dorește o arhitectură cu caracter public și echidistant, exprimând rolul social și reputația justiției. Conturarea unei funcțiuni reprezentative ca prezență marcantă în peisajul urban, care să exprime caracterul de putere fundamentală al instituției este de asemenea o caracteristică a arhitecturii. Clădirea judecătoriei este o provocare pentru o nouă generație de construcții publice care să îmbine rezolvări funcționale performante cu o imagine contemporană fermă, propice unui lăcaș pentru justiție. Justiția este reprezentată în plan simbolic de silueta impunătoare a clădirii propuse, ale cărei linii sunt foarte ferme. Volumul propus este masiv și impenetrabil în partea inferioară și devine mai ușor, dematerializat în partea superioară. Culorile alese trimit și ele cu gândul la sobrietate și fermitatea actului justiției, griul folosit în mare proporție în fațade se dorește să fie o culoare neutră care să sugereze faptul că justiția este imparțială.


