info
Tăietura Turcului își caută destinul între casele cățărate pe deal, inundate de grădini și noile ansambluri de apartamente cu mare densitate care amplifică rolul străzii, strada ce traversează dealul din zona Grigorescu către zona parcului industrial Tetarom. Nu și-a găsit însă acest destin și familia R, este tot în căutarea amplasamentului perfect. Casa a fost desenată căutând perspective și momente ale luminii solare. Ridicată pe o pantă, casa e precedată la stradă de un volum în care se poate întâmpla orice: atelier, petreceri, birou, hobby. Casa nu se va construi, pentru că în timpul proiectului am aflat că vecinii vor să dezvolte un ansamblu de locuințe în cascadă și toate visurile de intimitate s-au spulberat…